700 g burtă de vită
300 g rasol de vită
2.5 litri de apă
400 ml cremă de gătit Cucina D'oro
3 gălbenușuri
2-3 morcovi
1 țelină
1 păstârnac
1 cub de supă de vită
1 căpățână de usturoi
2 cepe albe
40 g unt
1 linguriță de amidon
pătrunjel
sare și piper, ardei iute
Curățați usturoiul, ceapa, morcovii, păstârnacul și țelina. Dați morcovii pe răzătoare fină. Fierbeți burta în 2,5 litri de apă, schimbând prima apă. Într-o oală sub presiune, puneți burta și rasolul de vită, turnați 2,5 litri de apă și adăugați cepele întregi, păstârnacul și țelina tocate grosier. Fierbeți la foc mic, timp de aproximativ 90 de minute. Scoateți burta și carnea de vită din supă, lăsați-le la scurs, apoi tocați-le mărunt. Legumele se îndepărtează din ciorbă. Într-un bol, amestecați crema de gătit Cucina D’oro, amidonul și gălbenușurile, omogenizând bine. Adăugați treptat câte puțină zeamă fierbinte din ciorbă, amestecând constant. Zdrobiți o căpățână de usturoi cu puțină zeamă din ciorbă. Într-o tigaie încinsă cu puțin ulei, căliți morcovii rași timp de 3–4 minute, stropindu-i cu puțină apă, până se înmoaie.
Dizolvați cubul de supă de vită direct în ciorba fierbinte de pe foc. Puneți burta și rasolul de vită tocate înapoi în oală, adăugați usturoiul și morcovii căliți. Turnați încet, în fir subțire, compoziția cu crema de gătit Cucina D’oro, amestecând continuu. Condimentați cu sare și piper. La servire, presărați ardei iute, după preferință.
